După doar o săptămână, noua conducere a Spitalului Județean Suceava și-a dat demisia. Astăzi, la conducerea spitalui sucevean va veni o echipă formată din trei medici militari.
Noul manager al Spitalului Județean Suceava, doctorul Florin Filip, și-a dat demisia din funcția de manager. Medicul a fost denumit în această funcție, după ce fostul manager Vasile Rîmbu a fost suspendat pentru trei luni. Demisia acestuia va trebui să fie aprobată de Consiliul Județean Suceava.
Astăzi, la conducerea spitalui sucevean va veni o echipă formată din trei medici militari. Ieri, 1 aprilie, și-a dat demisia din funcția de director medical al Spitalui Județean Suceava și Doina Ganea Motan. Aceasta a fost numită director medical săptămâna trecută, după ce Mircea Macovei a fost și el suspendat din funcție. (NU RATA: IMAGINI APOCALIPTICE CU SUCEAVA ÎN A DOUA ZI DE CARANTINĂ TOTALĂ! CUM SE VEDE ORAȘUL DIN DRONĂ)
Klaus Iohannis a solicitat o videoconferință de la Spitalul Județean Suceava, acolo unde i-a trimis pe Ludovic Orban, prim-ministru, și pe Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Aceștia se vor întâlni cu prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, dar și cu reprezentanți ai spitalului.
Iohannis vrea să știe ce s-a întâmplat la Suceava, neregulile făcute, unde s-a greșit. De asemenea, președintele vrea să știe ce este de făcut pentru ca situația să nu avanseze. De asemenea, Klaus Iohannis, a retras miercuri, 1 aprilie, decorația pe care, anul trecut, Administrația Prezidențială o dăduse Spitalului Județean Suceava.
Unității spitalicești i se oferise, în aprilie 2019, Ordinul ”Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.